Complexul Muzeal Maldaresti

Complexul Muzeal Maldaresti a fost organizat intr-un cadru natural pitoresc si reuneste Culele Greceanu, Duca, precum si Casa Memoriala I.G.Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii romanesti, in care se impletesc armonios elemente taranesti din zona cu elemente ale unor constructii cu caracter de fortificatii. Pe aceste meleaguri, unde legenda se imbina cu istoria, Cula Greceanu isi are inceputurile in secolul al XVI-lea, cand Nan Paharnicul construieste un turn de aparare, iar nepotul sau, Tudor Maldar, adauga spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, restul constructiei.
In ceea ce priveste etimologia cuvantului „cula”, acesta deriva din turcescul „kule”, care desemneaza un turn, iar in spatiul romanesc defineste, prin extensie, o locuinta intarita in forma de turn, care are drept caracteristici principale un parter inalt, masiv, o scara interioara de acces spre etaj si retragerile succesive ale zidului in inaltime.
Acest tip de constructie se afla raspandit in aria Peninsulei Balcanice, cu precadere in Serbia si Albania, dar si in Bulgaria. La noi el este caracteristic numai zonei invecinate spatiului balcanic, respectiv Olteniei si vestului Munteniei.
Ridicate de boiernasi olteni, ca masura de aparare impotriva amenintarii incursiunilor pasalelor de la Vidin si Ada-Kaleh si cetelor de haiduci care se inmultisera ingrijorator, culele au dainuit pana in zilele noastre facand dovada rezistentei lor.

CULA GRECEANU – Cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex este Cula Greceanu, care a pastrat acest nume intrucat in timp a trecut prin zestre de la familia Maldarescu la familia Greceanu.
Argumentele istorice dateaza constructia catre sfarsitul secolului al XVIII-lea cand ar fi fost fie recladita, fie ridicata din temelii de „jupan Gheorghe Maldarescu si jupanita ego Eva”.
Sunt prezente cateva indicii ale stilului brancovenesc: ferestrele pivnitei lucrate in piatra traforata , cele doua cerdace cu arcade si boltile de penetrare din incaperea de la etajul I care intaresc aceste afirmatii.
Accesul pentru vizitator se face pe o usa din stejar ferecata si continua cu o scara din lemn pana la etajul I. Zidul exterior al casei scarii este strapuns de doua guri de tragere pentru apararea intrarii.
La etajul I, din pridvorul larg deschis spre miazazi, se intra intr-o incapere de dimensiuni reduse, de unde cu ajutorul unei scari mobile se putea ajunge in locul cel mai sigur in caz de primejdie, adevarata ascunzatoare a cladirii, de foarte mici dimensiuni si prevazuta doar cu o mica ferestruica.
Tot la etajul I se mai afla o incapere, fosta camera de primire , din care se trece intr-o alta camera sustinuta de bolti, unde pictorita Olga Greceanu a imortalizat in fresca imagini din trecut, oferind posteritatii portretele celor din familia Maldarescu, luand ca model tabloul votiv al bisericii din apropiere.
La etajul al II-lea se afla un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate , iar in partea de nord se gasesc doua camere amenajate intr-o perioada recenta pe locul unde fusese candva un pod.
Incepand din 1967, Cula Greceanu, restaurata, a fost deschisa publicului vizitator, iar in prezent expozitia de baza organizata in interior, incearca sa ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernas oltean.

CULA MALDARESCU (I.G.Duca) – Impunatoare prin masivitatea zidurilor, cula a fost construita in anul 1812 de catre Gheorghita Maldarescu, chiar daca din inscriptia de pe peretele etajului se poate descifra 1827, acesta este anul executarii stucaturilor.
Constructia de forma dreptunghiulara, cu un iesind in partea de vest este alcatuita din parter si doua etaje. Parterul prezinta caracteristicile culei, fiind prevazut cu o usa de acces din lemn de gorun masiv, comuna beciului si partii locuite a culei si cinci ferestruici inguste ce par niste metereze. Aici se vad stalpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Remarcata pentru decorul deosebit de autentic, aceasta incapere a fost folosita foarte des in productiile cinematografice, aici turnandu-se filme de referinta ca : „Neinfricatii”, „Drumul Oaselor”, „Iancu Jianu – Haiducul”.
Etajul I cuprinde o incapere mare, iatac si o sala, iar la etajul al II-lea doua odai, o incapere mai mica si un vast cerdac, al carui tavan este impartit in trei registre, avand fiecare la mijloc cate un motiv decorativ.
Se poate observa varietatea si frumusetea sobelor cu gura de incarcare intr-o camera si soba in alta, cu modele diferite de la o incapere la alta si care sunt marturii vii ale artei unui mestesug de mult apus.

CASA MEMORIALA I.G.DUCA – Construita in 1912 de omul politic liberal I.G.Duca pentru a fi folosita drept casa de vacanta, actuala constructie reflecta prin dimensiuni si amenajare bunul gust si modestia unui om care, desi ajuns prim ministru, a reusit sa pastreze in tot ce a facut simtul masurii.
Sursa = muzee-valcea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *