Muzeul Trovantilor

Cei care călătoresc pe șoseaua ce face legătura între Horezu și Râmnicu Vâlcea ar trebui să fie atenți în apropiere de localitatea Costești, deoarece chiar pe margine drumului se află un muzeu al pietrei. Este vorba despre Muzeul Torovanților, un ansamblu de pietre cu forme ciudate pe care localnicii le numesc „dorobanți” sau „pietre vii”. Aceste formațiuni geologice inedite s-au format în urmă cu milioane de ani dintr-un amestec de nisipuri și ciment carbonic. Majoritatea torovanților sunt sferici si au dimensiuni de la câțiva centimetri la aproximativ 5 metri. Localnicii spun că aceste pietre își schimbă forma și cresc, iar dacă le uzi și le mângâi, torovanții te vor proteja.
Povestea geologică a trovanţilor începe în urmă cu peste 7 milioane, când această zonă arăta cu totul atlfel decât o vedem astăzi: în nord-vestul acestei mări, care se umplea treptat cu sedimente, un vechi fluviu şi-a creat o deltă, pe locul unde se află astăzi Muzeul Trovanţilor din Costeşti. Ceea ce face ca aceste sedimente să fie speciale este că aici geologii au descoperit pentru prima dată aceşti „bulgări” de nisip şi pietriş, pe care i-au denumit trovanţi.
Pietrele care cresc…spun sătenii locurilor că ar fi aceşti trovanţi. Şi parţial au dreptate. Explicaţia ştiinţifică a geologilor este că trovanţii se formează doar în anumite condiţii: acolo unde există depozite de nisip şi pietriş cu porozitate ridicată şi când prin spaţiul mare dintre granule circulă apă cu substanţe minerale dizolvate.
Aceste substanţe, în timp, prin cristalizare, formează un fel de ciment care leagă granulele între ele în jurul unor nuclee iar aceastea continuă „să crească” căpătând diverse dimensiuni şi forme.
Acest proces continuă şi astăzi în interiorul muntelui de nisip şi pietriş de la Costeşti.
Sursa = trovanti.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *